Relaxare în paradisul tropical al Thailandei – Coral Island, Pattaya
Am descoperit Țara Surâsului într-o escapadă culturală, dar prietenii mei, mari amatori de distracție, au decretat că nu putem pleca fără o zi de relaxare și bălăceală.
Eu am protestat cât am putut (nu-s mare fană a soarelui 🌞 și nici cu înotul 🏊🏻♂️ nu prea mă împac) dar, surpriză: am ajuns să mă distrez la maxim și să nu mai vreau să ies din apă! Asta fac dintr-un om cu scaun la cap plajele nesfârșite și apele limpezi ale Thailandei!
Și partea de aventură? Ah, cât de palpitantă a fost călătoria de aproape jumătate de oră cu barca de mare viteză între Pattaya și mai puțin celebra - dar spectaculoasa - Coral Island.
Cunoscută și sub numele de Koh Larn, insula este o bijuterie ascunsă în Golful Thailandei, la o aruncătură de băț de coasta vibrantă a Pattayei. Acest mic paradis insular m-a cucerit de cum mi s-a dezvăluit într-o explozie de nuanțe turcoaz și arome exotice!
O destinație completă, un adevărat paradis pentru iubitorii de relaxare, natură și aventură! Aici poți să te bucuri de scuba diving sau snorkeling în apele cristaline sau, dacă sporturile de apă nu-s pe gustul tău, urmând exemplul meu: răcorindu-te cu un cocktail pe malul mării, savurând delicii thailandeze, făcând baie și plajă sub soarele tropical.
Pe mine apa caldă și sărată m-a atras ca un magnet! Deși nu știu să înot, pe Coral Island am găsit curajul să mă bălăcesc ore în șir, bucurându-mă de sentimentul de libertate pe care doar lăsându-te să unduiești în ritmul valurilor îl obții.
Când soarele a devenit prea insistent, am luat-o la pas pe plajele idilice, sub umbra copacilor, savurând prospețimea mirosului marin și răsfățându-mă cu câte un mango sau ananas abia cules.
Parfumurile învăluitoare ale florilor tropicale și aromele condimentelor thailandeze au completat această experiență senzorială; iar eu am încercat să păstrez amintirea lor ca pe un suvenir prețios.
Cu atât de multe activități de făcut și experiențe de trăit, o zi pe insulă a trecut ca un vis frumos – prea repede! Era timpul să revin (temporar) la realitate și să mă pregătesc pentru noi destinații la fel de spectaculoase!
Prin orașul albastru al Tunisiei – Sidi Bou Saïd
Vă lansez o provocare: răspundeți la o-ntrebare! Ce e albastru și alb, la Mediterană și super instagrammabil?
Poate prima destinație la care v-ați gândi este Santorini în Grecia, dar azi vă povestesc despre un loc dacă nu mai, cel puțin la fel de frumos, însă mai exotic și mai puțin aglomerat (și, între noi fie vorba, mai accesibil): Sidi Bou Saïd în Tunisia.
E suficient să priviți fotografiile ca să înțelegeți de ce Sidi Bou Saïd este o destinație populară atât pentru localnici, cât și pentru turiști îndrăgostiți de frumos.
Orașul a câștigat faima ca refugiu pentru artiști încă din secolul al XVIII-lea, iar mulți scriitori, filosofi, pictori sau ceramiști s-au lăsat inspirați de oraș și de spiritul său.
Printre alții, Paul Klee, Michel Foucault sau André Gide au trăit, au lucrat și au visat aici, iar Patrick Bruel, iremediabil îndrăgostit de orașul albastru al Tunisiei, i-a cântat farmecul în Au Café des Délices. Dați click și play, merită să ascultați melodia pe fundal, în timp ce citiți!
Din Sidi Bou Saïd nu lipsesc locurile pitorești, străduțele pietruite sau piețele pline de viață, toate atrăgând privirea prin petele de culoare vibrantă pe fundalul clădirilor alb-imaculat.
Mai ales albastrul prinde viață: uși, ferestre, acoperișuri și, pe fundal, marea în întreaga ei splendoare. Efectul este unul relaxant, senzația de vacanță liniștită într-un paradis de coastă fiind întreruptă doar de animația de seară.
Eu, una, prefer explorarea în tihnă, care să-mi dea timp să mă opresc, să admir, să fotografiez și să mai admir puțin! Și Sidi Bou Saïd merită admirat din plin, fiind un sanctuar al bunului gust în arhitectură, dar și o galerie de artă în aer liber.
După câteva ore de explorat la picior, mi-am dat și eu voie să visez (și să mă relaxez) în Sidi Bou Saïd. Am trecut pragul ușilor albastre spre o lume desprinsă din „O mie și una de nopți”, oprindu-mă în cafenele elegante, poposind pe terase îmbrățișate voluptuos în parfum de iasomie și primind cu bucurie briza răcoritoare a mării.
Aș mai avea multe de povestit despre orașul de azur al Tunisiei, dar cuvintele sunt puține pentru a enumera toate motivele pentru care merită vizitat. În caz că asta vă convinge, să știți că au și pisici, dar – șoc și groază! – contrar așteptărilor, ele nu sunt albastre! 😅
În umbra misterioaselor temple khmere de la Angkor Wat
Bine ați venit în Siem Reap, poarta către templele pierdute (și regăsite) ale Cambodgiei! Haideți să explorăm împreună una din cele mai fascinante enigme ale civilizației umane, un sanctuar acoperit de vegetație și mister: Angkor Wat!
Aici, fiecare piatră și fiecare sculptură îți șoptesc povești vechi de secole, iar apusurile de soare, ce îmbracă templele într-o lumină aurie, te fac să te simți de parcă ai descoperit un colț de Rai către care zeii au privit (aproape) mereu cu bunăvoință.
Dis-de-dimineață, înainte să lovească din plin arșița, am mers să vizitez bijuteria arhitecturii khmere, simbol și atracție turistică majoră a Cambodgiei, prezent pe steagul țării: complexul Angkor Wat!
Considerat cel mai mare monument religios din lume, construit pe un sit de peste 160 hectare, complexul include o multitudine de orașe și temple din perioada de maxim apogeu a Imperiului Khmer (secolul al XII-lea).
Istoricii nu au ajuns la consens cu privire la motivele pentru care acestea au fost abandonate, dar ipotezele – de la retragerea din calea invadatorilor la motive economice – nu explică pe de-a-ntregul amploarea fenomenului, lăsând imaginația vizitatorului să zburde.
Prima parte a zilei am dedicat-o chiar Angkor Wat-ului, inițial templu hindus dedicat zeului Vishnu, transformat ulterior în templu budist. Intrat în vizorul europenilor după "descoperirea" de către un naturalist francez, a fost restaurat considerabil în secolul XX, echipele de arheologi și muncitori scoțând la lumină, din jungla care-l înconjura, diamantul religiei, istoriei, arheologiei și culturii khmere.
Cel mai bine conservat templu din sit, singurul care a rămas un centru religios semnificativ încă de la înființare, m-a fascinat prin amploarea decorativă, grandoarea și armonia arhitecturii, în special pentru turnurile menite să simbolizeze mitologicul Munte Meru, și pentru impresionantele basoreliefuri extinse care împodobesc pereții galeriilor.
Nu foarte departe de emblematicul templu khmer am poposit și la Angkor Thom, ultima și cea mai durabilă capitală a imperiului. Orașul, despre care se crede că ar fi susținut o populație între 80.000 și 150.000 de oameni, a fost abandonat înainte de 1609, când un vizitator occidental a scris despre un oraș nelocuit, „la fel de fantastic ca Atlantida lui Platon”.
În centrul acestuia se află singurul templu dedicat de la început budismului, Bayon, a cărui trăsătură distinctivă este multitudinea de fețe zâmbitoare ale lui Buddha sculptate în piatră pe toate fațetele numeroaselor turnuri de pe terasa superioară.
Basoreliefurile din Angkor Thom țes istorii despre bătăliile khmerilor cu unii dintre inamicii lor tradiționali, cum ar fi populația vietnameză Cham, dar și despre viața socială din oraș – mult mai vie decât m-aș fi așteptat!
Mi-au demonstrat asta și cele câteva maimuțe ce și-au făcut apariția în frunzișul copacilor pe sub care pășeam, spre amuzamentul general.
Ca de obicei, am păstrat ce-i mai bun (pentru mine) la final: templul Ta Prohm. Fiind construit fără mortar, după ce a fost abandonat și uitat timp de secole, a fost invadat de vegetație, copacii prinzând rădăcini printre pietrele slăbite.
După ce a fost redescoperit, arheologii au considerat că a fost „unul dintre cele mai impunătoare temple și cel care s-a îmbinat cel mai bine cu jungla, dar nu până la punctul de a deveni parte a ei”. Din acest motiv s-a decis să i se păstreze starea de „neglijență aparentă”, chiar dacă s-a depus mult efort pentru a stabiliza ruinele și pentru a permite accesul în siguranță al vizitatorilor.
Aspectul sălbatic, autentic, l-a făcut unul dintre cele mai populare temple. Dacă vi se pare suspect de cunoscut, este datorită faptului că Ta Prohm a fost "protagonist" în filmul „Lara Croft: Tomb Raider (2001)” cu Angelina Jolie în rol principal.
Pentru mine a fost cireașa de pe tort, pentru că mi-a dat sentimentul că sunt protagonista unui film de aventură, dar și un explorator ce descoperă un mister al umanității. Și pentru că mi-a amintit că, oricât de mult ne-am opune ei, natura învinge de fiecare dată!
La final de zi, după un forcing turistic prin fascinanta istorie a Cambodgiei, și eu m-am declarat învinsă de soare și oboseală. M-am retras către refugiul meu temporar din Siem Reap, de unde, inspirată de parfumul lotușilor proaspăt culeși și răcoarea piscinei, am reflectat la soarta locurilor pe care le-am vizitat.
Explorarea templelor din Angkor Wat este o călătorie de neuitat. De la faimosul templu principal, unde răsăritul de soare îți taie răsuflarea, până la Ta Prohm, unde copacii uriași își întind rădăcinile ca niște brațe protectoare peste pietrele vechi, fiecare pas te adâncește în misterul acestui loc sacru. Să nu uităm de Bayon, cu cele 216 fețe zâmbitoare care te privesc din toate unghiurile, oferindu-ți senzația că ești urmărit de un ghid invizibil și binevoitor.
Pentru mine, Angkor Wat a fost un țel împlinit, o destinație la care până acum am visat cu ochii deschiși și care m-a făcut să mă simt ca un copil într-un magazin de jucării. Dacă lumea e terenul nostru de joacă, atunci să ne jucăm, zic!
Explorând Thailanda autentică: Cele mai fascinante piețe tradiționale
V-am purtat, pe rând, prin obiective turistice interesante, destinații aparte și peisaje spectaculoase, și v-am împărtășit și trucuri pentru bagaje eficiente.
Dar acum a venit rândul să povestim despre o activitate adorată în special de doamne (dar nu numai), oriunde ar poposi: o zi de shopping și explorare a piețelor locale.
Azi vă port cu mine prin piețele emblematice ale Thailandei!
Ziua mea de shopping a început dis-de-dimineață, cu o destinație ce nu trebuie ratată! Sigur-sigur ați văzut pe Internet clipuri palpitante cu piața de pe șinele de tren din Maeklong.
Vânzătorii de pește, fructe, legume, carne sau alte produse își întind tarabele până pe șine și le strâng cu rapiditate și dexteritate când se apropie trenul, la oră exactă, de 6 ori pe zi.
Bine, la ce viteză are trenul, numai melc sau broască țestoasă să fii să nu apuci să degajezi terenul în timp util, dar ecuația se complică atunci când locul este înțesat de turiști!
Ce e provocator pentru cei care vin să experimenteze piața Maeklong este să găsească spațiu în spatele liniei roșii trasate pe ciment, pentru a fi 100% în siguranță când trece trenul.
După ce acesta aproape ți-a mângâiat bretonul, te-a depășit și a oprit 100 metri mai în față, în stație, e momentul perfect să faci un pic de shopping sau să admiri dibăcia comercianților locali.
Spre exemplu, când am vizitat eu piața, o doamna "decupa" niște pește cu atâta îndemânare încât un țipar speriat ce urma să fie luat în primire a evadat până pe șinele de tren, unde s-a dat puțin în spectacol (din păcate, a avut secundele numărate și a ajuns rapid în ligheanul de tranșat).
Pește n-am cumpărat, dar niște fructe de mangustan, dulci, zemoase, dar puțin astringente, nu m-am putut opri din a încerca.
Doar 20 km despart piața de pe șinele de tren de altă zonă faimoasă pentru comerțul local: piața plutitoare Damnoen Saduak din Ratchaburi, unul dintre cele mai populare obiective din Thailanda.
În fiecare zi, o mulțime de localnici și turiști străini vin aici pentru a face cumpărături, a mânca, a privi spectacolul naturii umane, culorile bărcilor, fructelor și florilor, dar și de a se bucura de energia locului și de atmosfera unică a piețelor de apă din Thailanda.
În trecut, comerțul zilnic din regiune se desfășura în mare parte de-a lungul râurilor și canalelor, numite klongs.
Și eu m-am bucurat de o incursiune cu barca pe Klong Damnoen Saduak, cel mai drept și mai lung canal din Thailanda (32 km lungime și peste 200 de brațe), construit la inițiativa regală, dar și de o mică sesiune de shopping local în piață.
M-am aplecat asupra laturii gastronomice, cumpărând niște mini clătite de cocos și celebrul mango sticky rice (orez lipicios cu mango) înainte de a mă "lipi" de niște suveniruri cu Buddha, dar opțiunile de cumpărături erau mult mai variate.
Restul timpului l-am petrecut privind dansul hipnotizant al bărcilor comercianților, înțesate de fructe și flori, balansându-se pe apă într-un du-te vino permanent, amețitor!
Exact la mijlocul distanței dintre cele două piețe emblematice am făcut o pauză de hidratare la o fermă de cocos, Coconut Sugar House sau Cuptorul de Zahăr de Cocos.
Fabricarea zahărului de cocos este o ocupație tradițională în Thailanda de peste 200 de ani, iar vizitarea unui astfel de spațiu dual, agroturistic și economic, înseamnă să înțelegi un pic din modul de viață al oamenilor locului.
În atelierul din mijlocul plantației – unde nici nu vă povestesc ce aromă de cocos îmbietoare plutea în aer! - am fost martoră a întregului proces de fabricare a zahărului, uleiului sau fulgilor de cocos, parcurgând traseul nucilor din plantație până în atelierul de prelucrare!
De la ghizii locali am aflat foarte multe lucruri interesante despre această nucă extrem de utilă în economia zonei, pe care localnicii o exploatează la maxim, scoțând nu chiar apă din piatră seacă, ci mai degrabă apă, lapte, ulei, zahăr, pulpă, fibră și lemn din fiecare nucă.
La fața locului am băut cea mai bună apă de cocos și m-am bucurat de pulpa suculentă dintr-o nucă proaspătă (la un cost infim, echivalentul a ... 1 leu!), dar am și sprijinit comunitatea locală prin mici achiziții (zahăr, chipsuri, ulei de cocos).
Pretext pentru shopping, plăcere de a interacționa cu localnicii sau dorința de a oferi ceva înapoi celor ce mi-au zâmbit neîncetat pe durata vizitei, orice imbold m-ar fi motivat să fac cumpărături sigur a fost dat de îngerașul, nu de drăcușorul de pe umăr.
Am părăsit Thailanda cu geamantanul burdușit de produse locale pline de gust bun și cu suveniruri de bun gust, dar și de amintiri pline de culori, gusturi și arome pentru o viață.
Comentarii